ARAD. Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit vineri după-amiază cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă şi conducerea AJF-ului, reprezentată de preşedintele Adrian Lucaci şi secretarul general Vasile Rad.
ARAD. Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, consideră că declarațiile reprezentanților PSD sunt tendențioase și lipsite de argumente logice.
ARAD. Liderul Asociaţiei Noua Dreaptă Arad, Angel Popescu, este de părere că primarul Gheorghe Falcă va face degeaba referendum pentru trecerea cetăţii în circuitul civil.
Arad. Consilierii locali ar putea fi invitaţi la o prezentare a planului operaţional regional pentru perioada 2014-2020, o prezentare în care se va vorbi de pildă despre ce sume pot fi atrase dar şi care sunt paşii pe care Aradul i-a făcut deja în acest sens, pentru ca noua etapă să nu ne găsească nepregătiţi.
PSD Arad susține demersul Primăriei Arad în cursa pentru capitală culturală europeană dacă există o strategie reală.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
2
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.
Local
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.
Local
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.