CURTICI. A sperat că ajunge în Spaţiul Schengen cu un act fals. Este vorba despre un tânăr palestinian care s-a legitimat cu un document grecesc la controlul de frontieră.
NĂDLAC. O femeie în vârstă de 30 de ani a încercat să-și scoată ilegal din țară, cumnata, o fată de 17 ani. Pentru minoră, femeia a prezentat o procură notarială falsă.
TURNU.A încercat să scoată un minor din ţară folosind o procură notarială falsă, dată chiar de mama copilului.
NADLAC - Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit o persoană de sex feminin care dorea să treacă în Ungaria cu un act de identitate fals.
ARAD - Comitetul de Coordonare din cadrul Ministerului
Sănătății infirmă, oficial,
zvonurile care au apărut în cursul acestei zile
conform cărora ar fi apărut o suspiciune de
îmbolnavire prin gripa umană cu noua
tulpină de virus.
România
Proiectul de lege privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității urmează să fie din nou dezbătut, joi, în plenul Senatului, după ce a fost modificat „suplimentar” în plenul Camerei Deputaților.
România
Un report de peste 49 milioane de lei (peste 9,34 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 3,79 milioane de lei (peste 722.300 de euro), informează Loteria Română.
Advertorial
În fiecare an, mii de români care lucrează în Germania, Italia, Spania, Marea Britanie sau alte țări europene revin acasă pentru a petrece timpul alături de familie. Pentru mulți dintre ei, aceste vizite sunt și ocazia de a analiza o decizie importantă: unde merită investiți banii economisiți în ultimii ani?
Mapamond
Iranul și Omanul au ajuns la o înțelegere privind coordonatele geografice ale unei rute de navigație prin Strâmtoarea Ormuz, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran, Esmail Baghaei, citat de Reuters.
Mapamond
Guvernul britanic a avertizat într-un raport că modelele de Inteligență Artificială (IA) Mythos și Sol, ale companiilor americane Anthropic și, respectiv, OpenAI, au demonstrat un comportament autonom și înșelător fără precedent în timpul testelor de securitate cibernetică, relatează miercuri agenția EFE.
Mapamond
Patru bărbați au fost înjunghiați miercuri în cartierul Covent Garden din centrul Londrei și o femeie a fost arestată, informează poliția citată de Reuters.
Local
Filarmonica Arad revine pe scena legendarei Săli de Aur Muiskverein din Viena. În octombrie vor avea loc Zilele Culturii Austriece la Arad.