NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins un tânăr de 20 de ani și o minoră care au încercat să iasă ilegal din România folosindu-se de documente false.
ARAD. Un bărbat a fost prins pe când încerca să obțină un credit cu documente false.
CURTICI. Poliţiştii de frontieră de la Curtici au prins două persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera folosindu-se de paşapoarte false.
ARAD. Fals intelectual și uz de fals: infracțiunile în fața cărora trebuie să răspundă administatorul unei societăți comerciale care se ocupă cu comercializarea de material lemnos.
NĂDLAC. Un bărbat urmărit general pentru viol și un altul care avea acte false au fost prinși la frontiera Nădlac.
Local
Va fi înfiinţat un serviciu public de salubrizare pentru activitatea de operare a CAV-urilor, atribuirea acestuia urmând a se face prin contract de delegare prin concesiune.
Local
POLITIC. Falcă: Sistemul de alegeri ar trebui revizuit odată cu reorganizarea administraţiei publice
Preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, consideră că sistemul de alegeri ar trebui revizuit în următorii ani, odată cu reorganizarea administraţiei publice locale şi centrale pentru că, în momentul de faţă, este greu ca un partid să obţină majoritate la alegeri, iar guvernele de coaliţie sunt marcate de instabilitate.
Advertorial
Fondată în anul 2021 cu o echipă tânără și dinamică, plină de empatie și profesionalism în domeniul medical, Sanocare Home și-a construit activitatea pe dedicarea unor specialiști care pun pacientul în centrul fiecărei intervenții.
Local
Cea de a șasea ediție a evenimentului Poșta Moșului se desfășoară până pe 20 decembrie, urmând ca pe 26 decembrie Moș Crăciun să îi răsplătească pe cei mici.
ARADON opinii
Sărbătorile creștine ale poporului nostru au taine care i-au ajutat pe oameni să treacă peste greutățile vieții și să fie cu adevărat fericiți.
Local
Calitatea instrumentarului chirurgical permite echipei medicale să efectueze examinări precise și intervenții sigure, investiția ridicându-se la peste 5,6 milioane de lei.
Local
Evenimentul va avea loc marți, 16 decembrie, ora 17:00, în prezența ierarhilor arădeni, în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad.
Local
Asociația Suflet Tânăr Arădean organizează, în data de 14 decembrie, de la ora 19:00, concertul de colinde tradiționale românești „Îmbucură-te, om bun!”, eveniment ce va avea loc la Palatul Cultural din Arad. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe returul acasă cu Sportul Studențesc București.