aradon.ro Web analytics


În anul 2020 s-au înregistrat 81343 căsătorii, cel mai mic număr de căsătorii înregistrat din 1946 până în prezent. Vârsta ideală pentru căsătorie, în percepţia românilor, se plasează cu precădere în intervalul 26-28 ani. Aproape 1 din 5 persoane necăsătorite nu intenţionează să se căsătorească sau să aibă o relatie pentru toată viaţa. Procentele sunt de 12% pentru bărbaţi şi 25% pentru femei – mai ales în cazul celor singure si divorţate.
După ce fiul său, de doar 17 ani, s-a sinucis la începutul anului, cântăreaţa a fost dusă de poliţişti la spital, iar vedeta a fost auzită în timp ce se auto-învinovăţea: „Viaţa mea a fost un dezastru din ziua în care m-am născut. Dumnezeu m-a greşit".

Local

Traficanți de cristal „scoși de pe piață” de DIICOT Arad
Polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a șapte persoane – șase bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 56 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.

Local

CTP Arad și nesimțirea dusă la rang de artă
O femeie care era să fie târâtă de tramvai, în Grădiște, nu ar fi călcat pe... treapta care trebuie.

România

Bolojan afirmă că, în lipsa eficientizării administraţiei locale, se va ajunge la reducerea numărului de comune
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în lipsa unor măsuri de eficientizare a administraţiei publice locale, se va ajunge la reducerea numărului de comune.

ARADON Sport local

Invitaţi la lotul naţional de box

UT Arad

UTA, la patru puncte de play-off!

Local

FOTO | Campionii roboților: trei echipe din Arad merg la naționala de robotică
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.

Mapamond

Serghei Lavrov nu vede niciun motiv de entuziasm cu privire la presiunea exercitată de Trump asupra Europei și Ucrainei
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.

Local

92 de ani de la moartea lui Vasile Goldiș
Pe 10 februarie 1934 murea, la Arad, Vasile Goldiș, probabil cel mai important om politic pe care l-a dat Aradul. La înmormântarea sa au participat aproximativ 20 de mii de persoane. 1

România

Transparency International: România rămâne printre ultimele trei state din UE în clasamentul Indicelui de Percepție a Corupției
Corupția se agravează la nivel global, inclusiv în democrațiile consolidate, pe fondul unui declin al leadershipului, arată Indicele de Percepție a Corupției (IPC) 2025, lansat marți de Transparency International.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.