PĂIUȘENI. Pompierii Gărzii de Intervenție nr.1 Sebiș au fost solicitați sâmbătă seara să intervină în satul Paiușeni, comuna Chisindia, pentru salvarea unei vaci căzute în fântâna unei gospodării.
PETRIŞ. O femeie în vârstă de 71 de ani a decedat joi după ce a căzut în fântâna din curtea casei sale din localitatea Petriş. Aparţinătorii victimei au sunat la 112 şi au cerut ajutor.
ZĂBRANI. Au vrut să se sinucidă, aruncându-se în fântână. Este vorba despre doi fraţi, B.I.şi B.A., unul de 42 de ani şi celălalt de 28 de ani, din Zăbrani.
Victima, de 85 de ani, din Chişineu Criş, căzuse în fântâna din curtea casei vineri, în jurul orei 15.00.
Consiliul Local Civic ia atitudine, după ce instanța a anulat hotărârea privind fântâna arteziană de pe Mureș.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.