Studiu cu două variante de amenajare a unei rampe pentru deşeuri din contrucţii, aprobat de consilierii municipali, la Iratoş sau la Fântânele.
Fântânele. Ca în fiecare an, inimosul Marius Sulincean a organizat, din nou, un turneu de mini-fotbal, duminica trecută, cu ocazia Zilelor comunei Fântânele. Sprijinit de primarul Emil Nicolae Otlăcan și „vicele” Emil Slach, Sulincean a reușit să primească numai aprecieri din partea participanților.
Complexul „Butterfly Royal Golf Resort” e departe de finalizare, deoarece consorţiul care urma să-l realizeze a intrat în insolvenţă.
Polițiștii arădeni caută o fată de 14 ani din Fântânele. În 2 mai, adolescenta a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
Doi tineri și-au pierdut viața după ce mașina în care erau s-a zdrobit de un copac
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2