aradon.ro Web analytics


DEVA. Cu faţa acoperită cu o căciulă şi un fular, un tânăr din Petroşani a încercat să jefuiască un magazin alimentar fără success însă.

ARAD. Organizaţia Non Guvernamentala Greenpeace din Arad, reprezentată prin voluntari: Raluca Tat, Ramona Burda în colaborare cu inst. Georgiana Arădan de la Şcoala Generală „Nicolae Bălcescu” au realizat, zilele trecute, o activitate de educaţie ecologică şi protejarea mediului înconjurător şi a animalelor, pentru elevii clasei a III.-a B.

ARAD. Aradul a marcat duminică împlinirea a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române. În prezenţa a câtorva sute de arădeni, pe platoul din faţa Primăriei, s-a intonat Imnul de Stat. Î.P.S. Timotei Seviciu a rostit o rugăciune.

MONEASA. În cantonamentul de la Moneasa a reapărut preşedintele Giovanni Catanzariti, împreună cu soţia şi cu băieţelul său plin de viaţă. Atenţia lui „Gio” i-a fost atrasă imediat de Bodea, îmbrăcat într-un echipament Juventus.

ARAD. Directorul Spitalului Judeţean Arad, Bogdan Totolici, dă explicaţii faţă de unele zvonuri care circulă prin Arad, conform cărora el ar fi dat în judecată unitatea medicală pe care o conduce în ideea de a primi sporuri cuprinse între 50 şi 100 la sută din salariu.

Angajari ARADON

S.C. Cotta Internațional S.R.L. angajează pentru fabrica din Arad:

România

Siegfried Mureșan: Guvernul pe care îl propun va avea trei vicepremieri din partea PNL, USR și UDMR
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat miercuri că Guvernul pe care îl va propune va avea trei viceprim-miniștri din partea PNL, USR și UDMR, menționând că nu va crește numărul de ministere.

Local

Producția de porumb în județul Arad, printre cele mai mici din ultimele decenii, pe fondul secetei
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate.

România

Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
Discuțiile pe noul program de guvernare vor continua, rezultatul final al negocierilor urmând să fie prezentat în perioada următoare, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la care au participat grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.

ARADON Sport local

Pecica, „on-fire”! Sântana a făcut KO Deva
Două dintre echipele arădene de Liga a III-a au făcut spectacol în „intermediară”.

ARADON Sport local

Au pus umărul la argintul României la dragon-boat

Local

Magic, intens, plin, colorat: „Împreună pentru INTEGRAre!”
Nouă tineri de la Integra - Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Mentale au petrecut câteva zile în tabără la Moneasa.

România

Sondaj CURS: 47% dintre români susțin varianta alegerilor anticipate; tot 47% sunt împotrivă
Aproximativ 47% dintre români ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declară împotrivă, conform rezultatelor unui sondaj CURS.

Local

Festivalul fARAD revine, cu 22 de proiecții
11 lungmetraje și 11 scurtmetraje – din care 8 în competiție – vor fi proiectate la Cinema Arta, în cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar fARAD.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.