TIMIŞOARA. Cu o asemenea evoluţie, precum cea din prima rundă a sezonului de primăvară, pretenţiile de salvare a celor de la Gloria Arad par a fi doar vorbe-n vânt.
Arad. Un moment care a pătat imaginea „Bătrânei Doamne” a avut loc în pauza meciului UTA – FC Timişoara, atunci când, în zona vestiarelor, Dan Stupar l-a pocnit „peste ochi” pe team-managerul „alb-violeţilor” Daniel Stanciu, spărgându-i arcada dreaptă.
Arad.UTA nu a reuşit să obţină mai mult de şase puncte consecutiv în turul actualei ediţii de campionat.
ARAD. Gloria, Naţional Sebiş şi CS Vladimirescu debutează acasă în ediţia 2011-2012 a Ligii a treia la fotbal. Vineri, Gloria îşi va măsura forţele cu FC Timişoara II, Naţional cu Becicherecu Mic, iar sâmbătă Vladimirescu se va duela cu Bihorul Beiuş (orele 18).
România
Parlamentarii UDMR vor părăsi sala în momentul votului din plenul reunit cu privire la învestirea guvernului lui Adrian Veștea, a declarat, luni seara, liderul formațiunii, Kelemen Hunor.
România
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, luni, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Adrian Veștea.
România
Președintele AUR, George Simion, a declarat, luni, după discuțiile cu premierul desemnat că, „în acest moment”, parlamentarii AUR nu au mandat să voteze Guvernul Veștea.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, susține că Adrian Veștea va ajunge premier „doar pupând inelul lui Simion” și se întreabă cum poate crede cineva că AUR luptă împotriva sistemului, când acest partid „se reconciliază cu constructorul sistemului”.
1
România
Premierul desemnat, Adrian Veștea, anunță că va avea o întâlnire cu președintele AUR, George Simion, punctând că este un om al dialogului și înțelege responsabilitatea de a pune capăt haosului politic.
Local
În data de 26 iunie 2026, începând cu ora 19:00, la Casa Pianului Jacques Faix aveți ocazia de a asista la un concert extraordinar susținut de doi artiști remarcabili ai scenei muzicale internaționale: Ștefan Tarara, vioară și Ana Silvestru, pian.
Local
Cățeluș cu părul creț a fost prezentat de echipa de animație Alinutza Kids Party pe platoul din fața Consiliului Județean.
Local
Investiția depășește 12 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată prin Compania Națională de Investiții.