BUCUREŞTI. Federația Română de Atletism a anunțat că va premia vineri, 16 decembrie, atleții care s-au remarcat în anul competițional și antrenorii acestora. Aradul va fi în lumina reflectoarelor, prin Mihai Motorca (dublă legitimare CSŞ Gloria Arad-CSM Arad), care a fost desemnat „Atletul anului 2022” la categoria Under 18.
Local
PET-urile colectate prin munca în folosul comunității au fost „transformate” în hrană pentru câinii din Adăpostul Public Arad.
Local
Deputatul PNL Arad, Răzvan Cadar, atrage atenția că „fiecare zi fără guvern are costuri pentru România și pentru fiecare român”.
Local
Zona lacului Limboasa din Curtici va intra, în cele din urmă, în procesul de reamenajare și regenerare.
Local
Polițiștii și procurorii au efectuat, marți, 29 de percheziții într-un dosar penal privind incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală.