Un bărbat în vârstă de 76 de ani a acroșat cu mașina o femeie de 63 de ani, pe raza localității Neudorf. Femeia a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la Timișoara, la spital, în comă. S-a întâmplat, luni, 2 octombrie, în jurul orei 08:30, pe raza localității Neudorf. Victima se deplasa pe jos, pe lângă bicicletă, pe acostamentul părții carosabile, când a fost acroșată de autoturismul condus de bărbatul de 76 de ani. Ambii circulau în același sens de mers: Neudorf spre Lipova.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
1
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.