ARAD. Prefectura Arad, în colaborare cu Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului, Primăria Arad, CJA şi SNCFR organizează în 5 şi 6 aprilie mai multe manifestări prilejuite de împlinirea a 140 de ani de la inaugurarea căii ferate Arad-Timişoara.
ARAD. S-a semnat contractul pentru reabilitarea liniei ferate Frontieră - Curtici - Arad. Mai exact, CFR SA a semnat 6 contracte de finanţate din fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de 479 de milioane de euro, cel mai mare dintre acestea vizând judeţul nostru.
ARAD - Autorităţile judeţene şi-au dat
vineri avizul de principiu privind „Reabilitarea
Liniei de Cale Ferată Frontieră – Curtici -
Simeria, componentă a Coridorului IV Paneuropean,
pentru circulaţia trenurilor cu viteză
maximă 160km/ h”.
ARAD - Pentru o viteză de circulaţie mai mare,
BEI vrea să crească împrumutul de la 300 la
750 de milioane de euro!
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
2
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
3