TOKYO - Fostul campion mondial Fernando Alonso s-a impus, ieri, în Marele Premiu al Japoniei de la Fuji, obţinând astfel a doua victorie consecutivă, după cea izbutită în nocturna din Singapore.
SINGAPORE - Dublul campion al Formulei 1, Fernando Alonso, care a câştigat duminică la Singapore în prima cursă disputată în nocturnă din istoria Marelui Circ, a declarat că şi-ar dori ca în viitor să existe mai multe Mari Premii care să se desfăşoare noaptea.
Mapamond
Un avion de vânătoare grecesc F-4 Phantom s-a prăbușit sâmbătă la un show aviatic la baza aeriană Tanagra, la circa 55 km la nord de Atena. Ambii piloți și-au pierdut viața, iar spectacolul a fost anulat imediat, scrie ziarul To Proto Thema, preluat de dpa.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Local
Un dosar penal, amenzi de peste 16 mii de lei și două femei încătușate. Totul în urma unui scandal iscat în parcarea Carrefour Aradul Nou.
3
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
2
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.