Covăsânţ. A IV-a ediţie a Festivalului folcloric dedicat etnologului şi muzicologului Ioan T. Florea a adunat,duminică, pe scena Taberei Ortodoxe din Covăsânţ artişti talentaţi din toate generaţiile, care au smuls ropote de aplauze numerosului public spectator.
Timp de trei zile – de astăzi până duminică – locuitorii oraşului Curtici vor fi în festival.
Exit. Organizatorii de la EXIT anunţă, cu deosebita placere şi onoare, prezenţa în deschiderea ediţiei de anul acesta a unora dintre cei mai mari artişti ai muzicii contemporane împreună cu omul care este considerat de mulţi specialişti cel mai mare producător de muzică din toate timpurile. Asadar, miercuri, 10 iulie, în deschiderea R:Evoluţionistă din Cetatea Petrovaradin vor fi Nile Rodgers şi formaţia Chic!
Exit. Noua scenă de la EXIT "Riffs & Beats" va oferi un program în care toţi cei cu afinitate faţă de riff-urile de chitară şi beat-uri vor avea ocazia să se regăsească. Publicul va fi răsfăţat cu muzică de la punk, hard rock şi beat-uri electro, la metale grele.
ARAD. Un număr de trei cluburi arădene vor fi prezente la ediția din acest an a Festivalului Național de baby și minibaschet, care are loc la Tg. Mureș.
Actualul manager a fost singurul candidat înscris în concurs și a obținut nota 9,92 la etapa de susținere publică și evaluare a proiectului de management.
Răzvan Anghel, senator UISR Arad, subliniază că „arădenii au dreptul să cunoască bilanțul celor pe care i-au ales”.
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
Deocamdată nu sunt disponibile bilete la operatorii privaţi; foarte probabil, vor veni începând cu seria următoare.
23 de tineri muzicieni, din 70 de candidați înscriși din 7 țări, vor studia cu Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva la Petriş.
Un nou atac masiv combinat cu rachete și drone, îndreptat în special asupra Kievului, a ucis cel puțin 20 de persoane și a rănit alte peste 80 în capitala ucraineană joi, evidențiind vulnerabilitatea apărării antiaeriene ucrainene în fața rachetelor balistice rusești, relatează EFE.
1
Un grup de 16 copii, toți din aceeași familie, au fost salvați dintr-o casă din zona rurală a statului Ohio, unde au fost găsiți în 'condiții deplorabile' după ce au fost închiși într-o singură cameră timp de aproape patru ani, au informat autoritățile americane, citate joi de EFE.