aradon.ro Web analytics


PRAGA. Corul de cameră „Vestitorii” şi corul mixt „Naşterea Domnului”, ambele aparţinând parohiei Arad Micălaca Veche II, au participat recent la cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Colinde şi muzică de Advent, premiul „Petr Eben”.
Japan Play revine la Cluj-Napoca cu un nou proiect care promovează cultura japoneză modernă, dar şi cea tradiţională. Festivalul intitulat “Săptămâna Niponă” se va desfăşura pe durata a 5 zile lucrătoare , în perioada 3-7 decembrie, şi se va adresa tuturor clujenilor care vor să descopere mai multe despre cultura japoneză.
ARAD. Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” din Arad a organizat, ieri, o masă rotundă cu tema „Mediu social mai sigur, pentru o educaţie mai performantă”. Acţiunea, devenită tradiţională, s-a desfăşurat în cadrul manifestărilor prilejuite de „Festivalul Naţional al Şanselor Tale”, manifestare cultural-educativă aflată la cea de-a XIII-a ediţie. Scopul festivalului este de a promova, recunoaşte şi implementa conceptul de învăţare pe tot parcursul vieţii. Au fost abordate probleme care vizează atât competenţele şi calitatea formării profesionale, cât şi importanţa orientării şi consilierii în carieră.
  ARAD. Începe distracția gratis pentru studenți. Pentru al 11-lea an consecutiv, Liga Studentilor din Universitatea “Aurel Vlaicu” Arad dă startul la UNIFEST, cel mai mare și singurul festival studențesc organizat în județ.

UT Arad

UTA, victorie chiar înainte de Învierea Domnului!
Elevii lui Mihalcea au câștigat de Paști și rămân lideri în play-out.

România

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști)

Mapamond

Vicepreședintele american JD Vance a ajuns în Pakistan pentru discuții cu Iranul
Vicepreședintele american JD Vance a ajuns sâmbătă în Pakistan, unde sunt programate negocieri între Statele Unite și Iran pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, conform AFP și Reuters 2

Local

Temperaturi sub zero grade în noaptea de Înviere, la Arad
Arădenii care vor participa la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte neobișnuit de rece pentru această perioadă. Potrivit prognozei meteo, temperaturile vor coborî sub pragul de îngheț în cursul nopți. 1

ARADON Sport local

Kickers Chișineu Criș, la primele transferuri externe!
CHIȘINEU CRIȘ. După ce a revenit acasă, de la Deva, Daniel Cherecheși a pus la punct o bază de selecție pentru copii.

România

Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști: Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri cu 350.000 de lei
Loteria Română suplimentează cu 350.000 de lei fondul de câștiguri pentru Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști organizate sâmbătă, 11 aprilie, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor avea loc câte două extrageri, una principală și una suplimentară.

ARADON Sport local

6 din 9 pentru echipele arădene
Viitorul a pierdut în play-off, Sântana și Pecica s-au impus în play-out!

Mapamond

Trump promite să ajute economia Ungariei dacă Orban va câștiga alegerile
Președintele american Donald Trump a promis vineri că va ajuta economia Ungariei dacă aliatul său, actualul prim-ministru Viktor Orban, va câștiga alegerile parlamentare de duminică, relatează AFP. 19

Local

GALERIE FOTO| Procesiunea ,,Drumul Crucii” în Vinerea Mare, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog
Din anul 2000, procesiunea se face pe drumul de la mănăstire spre satul Bodrogul Nou, drum pe care au fost amplasate 14 cruci, fiecare având câte o icoană cu una din cele paisprezece opriri, conform mărturiilor Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții. 4

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.