Jazz manouche-ul reprezentat la cel mai înalt nivel la International Romani Art Festival (IRAF). Corzile sfârâie, ritmul ţine pasul vioi iar parfumul trecutului îţi merge direct la inimă. Seara de sâmbătă, 18 iunie, a festivalului îţi aduce o porţie dublă de gypsy jazz cu Danube’s Banks (Germania) şi Harmonia Garden (Ungaria).
Înscrierile pentru cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim est, care va avea loc în perioada 21-23 octombrie la Cluj-Napoca, au intrat în linie dreaptă: realizatorii de film de animaţie sunt invitaţi să îşi trimită filmele şi formularele pe adresa festivalului până pe data de 15 iunie 2011, inclusiv (data poştei). Filmele pot fi înscrise prin intermediul formularului electronic disponibil pe site-ul oficial al festivalului, www.animest.ro. Peste 700 de filme de scurt şi lung metraj sau fost înscrise, până în acest moment, în preselecţia festivalului.
ARAD. Sâmbătă, 4 iunie, începând cu orele 11, va avea loc a VI-a ediţie a Festivalului de interpretare muzică uşoară pentru elevi. Sunt aşteptaţi să participe elevi interpreţi din municipiul şi judeţul Arad şi din municipiul Timişoara. Festivalul se va desfăşura în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
În urma campaniei Oricine poate fi erou, începută în luna martie a acestui an, Discovery Channel a realizat 10 documentare de scurtmetraj despre poveştile unor români care pot fi considerati „eroi Discovery”, prin pasiunile, curiozitatea şi spiritul lor de aventură. Filmele vor putea fi urmărite în premieră la TIFF, luni 6 iunie, la Meeting Point, începând cu ora 21.30.
„Fata babei şi fata moşneagului” – un spectacol premiat recent la Kragujevac, în Serbia