ARAD. În cadrul programului implementat de UEFA şi FRF – Fotbal şi feminitate - , la care Aradul se numără printre cele zece centre-pilot din ţară, vor avea loc acţiuni de promovare a fotbalului feminin.
ALBA IULIA. Pentru al cincilea an consecutiv, echipa de baschet feminin a Liceului Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” Arad a ajuns la turneul zonal al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (O.N.S.Ș.), ciclul gimnazial.
BAIA MARE. Cu o singură noutate în lot, faţă de echipa care încheia prima parte a actualului sezon de Divizia A, în persoana tinerei speranţe Maria Ciuta (16 ani), fetele de la UTA-Tânăra Doamnă revin în circuitul fotbalistic oficial. După o vacanţă (mult) prea lungă. Astfel, miercuri, ora 11, în Dealul Florilor, elevele pregătite de Gheorghe Cameniţă şi Adriana Inoan întâlnesc Independenţa Baia Mare, principala contracandidată la ocuparea locului III.
Spre incantarea voastra, iata si a doua galerie cu fetele de la Salonul Auto de la Geneva
Iata ca incepem saptamana intr-un mod frumos, cu o serie de fete frumoase.
România
Execuția bugetului general consolidat la 31 mai 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 35,94 miliarde lei, respectiv 1,75% din PIB, comparativ cu deficitul de 64,23 miliarde lei (3,35% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025, informează Ministerul Finanțelor.
1
România
Propunerile legate de reduceri de taxe sau de creşteri de cheltuieli pe care le vedem zilele acestea în discuţiile legate de formarea Guvernului sunt un semnal extrem de negativ, iar cea mai mare greşeală în momentul de faţă ar fi să facem paşi înapoi în materie de consolidare fiscală, adică să ne gândim la relaxări fiscale, a transmis, joi, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
România
Rezultatele extragerilor din data de 25-06-2026 sunt următoarele:
România
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, „decât dacă vor să se sinucidă politic„ și să îi lase „fără speranță și fără reprezentare politică” pe toți românii care cred în „democrație, drepturi și libertăți, integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană”.
Local
Sub pretextul unor lucrări de punere în siguranță, cariera de piatră din Agrișu Mare pare că funcționează, chiar dacă Garda de Mediu a dispus suspendarea activității.
3
UT Arad
Adrian Mihalcea mai vrea doi fundași și un mijlocaș defensiv. A sosit și Papeau.
România
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
2
Local
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.
Local
Cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual la 24 iunie, am discutat cu avocatul Andrei Ioniță, Decanul Baroului Arad, despre rolul avocatului în societatea contemporană și despre modul în care Baroul Arad a ales să își extindă implicarea dincolo de sfera strict profesională, în beneficiul comunității arădene.
1