ARAD. Intens mediatizat şi înflorit de bucureşteni, scandalul din sînul echipei arădene de fotbal feminin, UTA – Tânăra Doamnă, nu a rămas fără urmări.
CRAIOVA. Scandal monstru în sânul echipe de fotbal feminin FC UTA. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în cantonamentul de dinaintea meciului de la Craiova, cu Real (pierdut, cu 8-1!!!), trei dintre componentele lotului s-au îmbătat. Este vorba de internaţionala Chiş, care alături de Pârvu şi Lupşa au consumat vin, chiar în camera de la hotel. La ora 23 s-a dat stingerea, iar apoi cele trei s-au pus pe ...consumat.
ARAD. Ieri, pe arena „Motorul”, din Aradul Nou, fetele de la UTA au capotat în faţa celor de la Motorul Oradea, cu scorul de 3-0, în etapa a VI-a a primei ligi de fotbal feminin.
Fete si masini prinse in ipostaze extrem de placute ochiului. Urmariti materialul foto si va veti convinge de ceea ce spunem.
RESITA. După o pauză de câteva săptămâni, prima ligă de fotbal feminin a continuat cu etapa a V-a. Fetele de la UTA au întâlnit, sâmbătă după-amiază, la Reşiţa, echipa locală Negrea, „lanterna roşie” a clasamentului.
Mapamond
Canada este "în doliu", a declarat miercuri premierul Mark Carney, la o zi după masacrul de o „cruzime neobişnuită”, soldat cu nouă morţi într-un orăşel izolat din vestul ţării, unde o persoană a deschis focul într-un colegiu-liceu, relatează AFP.
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, protagonistul popularului serial TV despre adolescenţi „Dawson's Creek”, a murit miercuri la vârsta de 48 de ani din cauza unui cancer, a anunţat soţia lui pe reţelele de socializare, relatează AFP şi Reuters.
România
Postul Realitatea Plus a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului cu obligarea de a difuza, joi, 19 februarie, timp de trei ore, în prime time, doar textul deciziei de sancționare.
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
1
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
1
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
2
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.