Directorul Filarmonicii are noi evaluatori pentru activitatea sa managerială, dar s-ar putea să nu mai aibă susţinerea CLM.
Sindicatul artiştilor independenţi din Filarmonica de Stat Arad a adresat o scrisoare deschisă către Consiliul Local al Municipiului Arad.
Seara de 11 iunie 2015 programează în premieră în repertoriul Filarmonicii Arad Simfonia a II-a, Lobgesang, un ópus hibrid, o simfonie – cantată creată în iunie 1840, cu ocazia celebrării care a avut loc la Leipzig, a 400 de ani de la invenţia tipografică a lui Gutenberg.
Melomanii arădeni sunt invitați sâmbătă seara, de la orele 19.00, la un concert simfonic sub bagheta dirijorului Cristian Neagu.
Primul concert al lunii iunie este oferit de către Filarmonica Arad în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.