Lipova. Competiţia de fotbal în sală organizată de AJF Arad şi-a consumat sâmbătă primele două etape, la Vladimirescu şi la Lipova.
„Panterele roz” de la Univ Goldiş ICIM au bifat, aseară, a patra victorie consecutivă în CEWL.
Artiştii fotografi ai FotoClubPro Arad au avut parte miercuri seara de câteva ore de relaxare, împreună cu familiile. Evenimentul a fost conceput cu scopul de a sărbători activitatea clubului în anul ce se apropie de final dar şi de a socializa şi implicit de a-i face pe membri acestuia să se cunoască mai bine.
BUCUREȘTI. 20 decembrie este data ultimului joc de baschet oficial din anul 2014 în care este implicată o grupare din orașul nostru.
ARAD. 19 este ora de start a festivității de sfârșit de an organizată astăzi, în incinta hotelului Continental, de către Șah Club Vados Arad.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Local
Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective.
1
Local
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.
Local
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei.
1
România
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.
România
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial.