Cele mai valoroase echipe din fotbalul juvenil județean își dispută supremația în cadrul finalei juniorilor A1 de Liga 4. Miercuri, de la ora 17,30, UTA și Unirea Sântana joacă pentru trofeu și dreptul de a reprezenta Aradul în fazele superioare a competiției organizate de FRF. Ambele echipe și-au câștigat destul de clar seriile, având doar câte un eşec în întreg sezonul.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
1
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.