Arad. Ultimele pregătiri pentru Preselecţia concursului județean Miss Arad, care va avea loc vineri, 13 iunie. Atunci, cele mai frumoase arădence își vor da întâlnire la un eveniment în care miza este reprezentată de alegerea finlistelor concursului.
Arad. UTA Bătrâna Doamnă s-a calificat, în această după-amiază, în ultimul act al finalei Cupei României, faza județeană, după ce a trecut de Unirea Sântana, cu 3-1.
ARAD. Cel mai bine cotat arbitru de fotbal, arădeanul Ovidiu Haţegan, a fost delegat să oficieze la finala Cupei României, confruntarea dintre Steaua şi Astra (vineri, ora 21).
Arădencele au cedat dramatic, 75-77 după prelungiri, în meciul trei al finalei.
Echipa din Târgovişte şi-a luat toate măsurile pentru a nu rata titlul naţional în acest sezon.
Local
Un bărbat de 31 de ani, eliberat condiționat din penitenciar anul trecut, a tâlhărit o femeie de 82 de ani pe care a urmărit-o din stația de tramvai până acasă.
Local
Jazzar 2026 se va desfășura de joi, 24 septembrie, până sâmbătă 26 septembrie, fiind cea de a V-a ediție a festivalului.
România
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federaţia Investitorilor şi Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES).
România
Călin Georgescu a fost interceptat de anchetatori în timp ce îi mărturisește complicelui său din dosarul de înșelăciune, Ionel Rusen, că „misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final”, discuția având loc în luna mai 2025.
1
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că România este pregătită să își asume un rol mai important în securitatea europeană și că țara își dorește o prezență militară americană pe teritoriul său, în cadrul unui interviu pentru emisiunea „The Julie Mason Show”, difuzată marți în Statele Unite. Șeful statului a vorbit despre relația de securitate dintre România și SUA, amenințările generate de războiul din Ucraina și sprijinul acordat Kievului.
România
Preţul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie şi unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marţi de Eurostat.
România
Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat că promisiunile președintelui Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, în legătură cu indexarea pensiilor și a salariilor nu au nicio acoperire, în situația în care nu există surse de finanțare care ar trebui să susțină creșterile anunțate.
România
România își recâștigă predictibilitatea fiscală și urmărește să atragă mai mult capital privat pentru proiecte în infrastructură, energie, apărare, digitalizare și industrie, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, după discuțiile de la New York cu reprezentanții J.P. Morgan, unul dintre cei mai mari investitori instituționali globali.