În câteva săptămâni vor începe efectiv lucrările de recompartimentare şi modernizare a Aeroportului Arad.
ARAD. Mai avem puţin până când aflăm soarta Drumului Vinului. După ce Confort SA, care a câştigat prima licitaţie pentru realizarea şoselei, a intrat în insolvenţă şi a abandonat lucrarea, Consiliul Judeţean Arad (CJA) a organizat o nouă licitaţie pentru finalizarea lucrărilor care au mai rămas de executat.
ARAD. Prim-vicepreşedintele PNL Arad, Adrian Ţolea, susţine că pasajul de la CET nu va fi gata la termenul stabilit, deoarece acolo nu mai lucrează nimeni. Drept dovadă, a prezentat presei câteva fotografii de la faţa locului, făcute- spune el- luni dimineaţa.
Agenții comerciali mai au timp doar astăzi să îşi obțină autorizația de funcționare de la Primărie.
Ministrul Transporturilor dă asigurări că lotul I al autostrăzii Nădlac-Arad va fi gata la începutul anului viitor.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Local
Un dosar penal, amenzi de peste 16 mii de lei și două femei încătușate. Totul în urma unui scandal iscat în parcarea Carrefour Aradul Nou.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
1
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.