ARAD. 23.626 de cereri de plată, pentru o suprafaţă totală de 350.913 hectare, au fost depuse la nivelul Centrului judeţean APIA Arad.
ARAD. Mâine, 15 mai, este termen limită pentru fermierii care vor să obţină sprijin financiar pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă. E ultima zi în care se pot depune dosarele la APIA, fără penalităţi.
Totalul inmatricularilor de vehicule noi aferent lunii decembrie 2012 este cu aproape 40% mai slab decat cel din decembrie 2011.
De parcă nu ar fi fost de-ajuns blocajul financiar în care a intrat Univ Goldiş ICIM, că o altă problemă dă bătăi de cap băncii tehnice. Sesizată şi de spectatori. Vorbim despre lipsa de implicare a tuturor componentelor lotului.
ARAD. Congresul Partidului Popularilor Europeni desfăşurat la Bucureşti a fost intens comentat de către arădeni. Deputatul liberal Mihai Calimente a ţinut să aducă câteva precizări cu privire la politica dusă de popularii Europei şi de conducătorii acestei formaţiuni politice.
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.