aradon.ro Web analytics


ARAD. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad anunţă noi modificări impuse de mărirea taxei de valoarea adăugată: "în conformitate cu prevederile OPANAF nr. 2245/2010 a fost modificat formularul 300 "Decont de taxă pe valoarea adăugată", iar prin OPANAF nr. 2238/2010 a fost modificat formularul 100 ,,Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”.

ARAD - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad nu a primit până în acest moment noi reglementări în ceea ce priveşte numărul angajaţilor.

ARAD. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis un ordin pentru reglementarea unor aspecte legate de plata şi distribuirea impozitului pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.

ARAD - Formularul 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit”, se completează şi se depune de către plătitorii de venit care au avut obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile cu regim de reţinere la sursă în anul 2009.

ARAD. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, a emis un ordin prin care l-a numit ca director adjunct la Finantele aradene pe Ladislau Elek. Elek a fost împuternicit cu exercitarea atribuţiilor de director executiv adjunct al Activităţii de Metodologie şi Administrarea Veniturilor Statului din cadrul DGFP a judeţului Arad.

Local

Avans pe șantierul noului pod feroviar

România

Pîslaru: PNRR nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.

România

ANRE schimbă regulile pe piața energiei: consumatorii pot fi plătiți dacă reduc voluntar consumul
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.

Mapamond

Doi piloți au murit în urma prăbușirii unui avion de vânătoare grecesc la un spectacol aviatic de lângă Atena
Un avion de vânătoare grecesc F-4 Phantom s-a prăbușit sâmbătă la un show aviatic la baza aeriană Tanagra, la circa 55 km la nord de Atena. Ambii piloți și-au pierdut viața, iar spectacolul a fost anulat imediat, scrie ziarul To Proto Thema, preluat de dpa. 1

UT Arad

„Într-o săptămână grea am ieșit foarte bine”

Local

Pompierii arădeni revin acasă din Serbia! S-au luptat cu incendiile de pădure timp de 14 zile
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Local

Scandal monstru în parcarea Carrefour Aradul Nou. Două femei au fost încătușate
Un dosar penal, amenzi de peste 16 mii de lei și două femei încătușate. Totul în urma unui scandal iscat în parcarea Carrefour Aradul Nou. 5

UT Arad

UTA a făcut spectacol cu „lanterna roșie”
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda. 2

Local

Percheziții în Arad și Bihor într-un dosar de evaziune fiscală
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.