ARAD - Contribuabilii care se află în
inactivitate temporară por solicita Direcţiei
Generale a Finanţelor Publice un regim de declarare
derogatoriu.
ARAD - Conservatorii arădeni sunt
nemulţumiţi de atitudinea faţă de
IMM-uri a ministrului Finaţelor, care
„contribuie în mod direct la agravarea
problemelor economice : sufocă IMM-urile cu noi
impozite, le taie accesul la credite- pentru că
Ministerul de Finanţe s-a transformat în
principala sursă de absorbţie a creditelor
bancare de pe piaţa internă şi le
blochează posibilităţile de
autoinvestiţie în dezvoltare”.
ARAD - Pentru a reduce costurile, Administraţiile
Fiscale nu vor mai trimite contribuabililor Formulare prin
poştă. Comunicat
Arădenii şi-au depus din timp actele pentru
reducerea taxei de înmatriculare pentru second-hand.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.