Au acceptat Meţianu după 7 luni, la rugăminţile firmelor taxate pe nedrept, dar au refuzat marți Păduricea.
Firmele din sectorul import-export din Arad au participat la un seminar privind importanţa logisticii şi a transportului în cel mai scurt timp, organizat de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad în parteneriat cu DHL Express.
Firmele care vor să beneficieze de ajutorul de minimis îşi pot pregăti dosarele până pe 26 august.
Serviciile medicale oftalmologice oferite pe străzi sunt aspru criticate de firmele din Arad specializate în acest domeniu.
Firmele care au avut de suferit de pe urma votului aleşilor locali şi a Primăriei au făcut reclamaţii pentru nedreptatea impusă de jocul politic din CLM.
România
Mesajul privind prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la gaze nu este unul potrivit, deoarece acest lucru înseamnă că România va intra cu siguranţă în procedură de infringement, a declarat marţi, la o conferinţă de specialitate, Volker Raffel, CEO al E.ON România.
Local
Polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a șapte persoane – șase bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 56 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în lipsa unor măsuri de eficientizare a administraţiei publice locale, se va ajunge la reducerea numărului de comune.
Local
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.
1
Mapamond
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.