ARAD. Societățile comerciale ce nu se supun disciplinei financiare au fost controlate și sancționate de Finanțe.
ARAD. Depunerea situaților financiare – bilanțurile, pentru anul 2011 se poate face și online, iar Fiscul recomandă utilizarea acestei metode.
ARAD. Vrând - nevrând agenţii economici cu datorii către stat au scos banii şi şi-au plătit restanţele. Măsurile de executare silită luate de Fiscul arădean au adus în primele 11 luni ale anului 2011 nu mai puţin de 170.410.083 lei la bugetul general consolidat al statului.
ARAD. Agenţii economici arădeni vor primi câteva milioane de la bugetul de stat.
ARAD. Contribaubilii au două mari termene în această lună pentru obligaţiile fiscale. În primul rând este vorba despre data de 15 noiembrie, când contribuabilii vor trebui să efectueze plăţi anticiape de 50% din impozitul pe venitul din activităţile agricole.
Mapamond
Fiul lui Rob Reiner a fost arestat după ce cadavrul cineastului american și cel al soției acestuia au fost descoperite în reședința lor din Los Angeles, a raportat luni presa din Statele Unite, informează AFP.
Mapamond
Liderii principalelor state europene și ai UE au propus luni ca acestea să conducă „o forță multinațională” în Ucraina și să susțină în mod „durabil” armata ucraineană, care să fie limitată la 800.000 de militari, potrivit unei declarații transmise guvernul german, informează AFP.
România
Moțiunea de cenzură inițiată de 118 parlamentari ai Opoziției a fost dezbătută de Senat și Camera Deputaților în cursul zilei de luni, 15 decembrie într-o ședință comună.
UT Arad
Costache a adus egalarea, din penalty, după ce Farul avea avantaj încă din prima repriză.
Local
ADR Vest a lansat o platformă prin care orice persoană are acces la informații legate despre proiectele implementate cu fonduri europene.
Local
Un cetățean italian de 58 de ani, care avea emis pe numele său un ordin de protecție și avea montată o brățară de monitorizare electronică, a fost plasat în arest la domiciliu după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul.
Local
Copiii de la Centrul de Zi Nădlac şi tinerii voluntari ai Subfilialei de Cruce Roșie din oraş au confecţionat împreună decorațiuni care vor împodobi cortul de la târgul de Crăciun din fața primăriei.