Cei doi bătrâni locuiau într-o casă dărăpănată, asta până când jandarmul a aflat de situația lor și a decis să facă ceva. Inițial, împreună cu fratele său, apoi cu ajutorul unor localnici din satul Fiscut, dar și cu spijinul Primăriei Șagu, care a contribuit cu o sumă importantă de bani pentru materiale de construcții și autorizațiile necesare demarării lucrărilor.
UT Arad
Arădenii au câștiga cu 3-1, dar puteau da și alte goluri, FC U Craiova fiind depășită de miza meciului.
1
Local
În ziua de Paști, polițiștii au depistat un bărbat italian care conducea prin centrul Aradului, deși avea permisul suspendat.
Mapamond
Un seism cu magnitudine 5,4 a lovit luni Taiwanul, conform unui anunţ al Centrului Seismologic European Mediteraneean (EMSC), transmit Reuters şi Xinhua.
România
Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai 2024.