PÂNCOTA. Mansarda unei case din orașul Pâncota a fost cuprinsă de flăcări miercuri după masa. Trei autospeciale de stingere - una de la Detașamentul de Pompieri Arad și două de la Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pâncota - au luptat pentru a limita și lichida incendiul.
CHERELUȘ. O locuință din satul Chereluș a fost cuprinsă de flăcări, joi după masă, în jurul orei 16.20, la fața locului fiind chemați pompierii.
ARAD. Șoferul unei autoutilitare a tras o sperietură zdravănă, marți dimineața, când, în timp ce conducea autovehicululul pe Calea Iuliu Maniu spre Podgoria, a început să iasă fum de sub capotă.
ARAD. Un autoturism Ford Focus a fost mistuit de flăcări miercuri seara, pe Bulevardul Decebal. Potrivit martorilor oculari, şoferul maşinii, o femeie, s-ar fi urcat în autoturism, iar, când a învârtit cheia în contact, a izbucnit incendiul.
ȘILINDIA. Incendiu de proporții, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 3.35, la Șilindia. La acea oră, vecinii au anunțat la 112 faptul că o locuință din Șilindia este cuprinsă de flăcări.
Mapamond
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică; conform sondajelor de la ieșirea de la urne, ea este prima clasată din cei 26 de candidați, însă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, deoarece nu a obținut majoritatea, transmite Xinhua.
Mapamond
Aleksandar Vucic admite că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 25-10-2026 sunt următoarele:
Local
PÂNCOTA. Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din cadrul Poliției Orașului Pâncota, au desfășurat o activitate informativ-preventivă în piața din orașul Pâncota, județul Arad.
Local
ARAD. Două persoane au fost bătute într-un parc din Vlaicu, după ce au refuzat să le ofere țigări unor necunoscuți. După ce i-au „pedepsit” pe cei care nu au vrut să își împartă țigările cu ei, agresorii, doi adolescenți de 17 ani, au dispărut.
2
Local
SEBIȘ. Un tânăr de 27 de ani, angajat al unui ocol silvic din zona Sebișului, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi comis o serie de infracțiuni la regimul silvic.
Local
Cea de-a VII-a ediție a Balului Comunității Arădene, organizată sâmbătă, 24 octombrie, la Filarmonica Arad, a adus împreună educația, cultura și solidaritatea, într-un eveniment dedicat celor care se remarcă prin realizările lor și celor care au nevoie de sprijin.