ARAD. Administraţia Naţională „Apele Române” are ca activitate curentă monitorizarea calităţii apelor şi stării ecologice a sistemelor acvatice, activitate realizată prin inventarierea florei şi faunei acvatice concomitent cu analiza fizico-chimică a apei.
Protejarea naturii şi reciclarea materialelor au fost temele pe care elevii din clasa a II a A de la Colegiul Naţional „Vasile Goldiș” Arad le-au dezbătut în cadrul activităților din Săptămâna Verde. După câteva zile în care au făcut activități la școală, învățând cât de importantă este natura și cum trebuia ea protejată, a venit și momentul unor lecții practice.
UVVG, prezentă la cea de-a XIII-a Conferinţă a Asociaţiei Internaţionale a Grădinilor Botanice.
Simfonia a IX-a a lui Beethoven și Fantaisie brillante pe teme din opera Carmen pentru flaut și orchestră de François Borne vor fi parte a concertului de pe 9 mai, de la Filarmonica Arad.
Copiii din familii nevoiașe, din mai multe zone ale județului, au fost vizitați de polițiști, care le-au adus daruri celor mici.
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
O companie din Horia și-a achiziționat un „monstru” - Nexat, cel mai puternic utilaj agricol din lume.
1
Sâmbătă, 4 septembrie, Înaltpreasfințitul Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a oficiat slujba Utreniei Învierii la Penitenciarul Arad.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin Sfânta Euharistie, fiind izvor de pace sfântă, de bucurie negrăită şi preaslăvită.
Cancelarul Scholz avertizează că democraţia este ameninţată, după atacul asupra eurodeputatului Ecke
Cancelarul german Olaf Scholz a avertizat sâmbătă că democraţia este ameninţată de gesturi cum a fost atacul asupra eurodeputatului Matthias Ecke, agresat vineri seara la Dresda de necunoscuţi, relatează AFP.
4