Proiectul de mobilitate ”Open windows for the future” (domeniul „Educație Școlară – Acțiunea cheie 1: Mobilitatea persoanelor în scopul învățării”) a facilitat, în perioada 9-16 martie, participarea a șase profesori de la Liceul German la cursuri de formare oferite de Europass Teacher Academy din Florența.
Florenţa, una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Italia, a interzis noile închirieri pe termen scurt a spaţiilor de locuit din centrul istoric al oraşului, prin intermediul unor platforme precum Airbnb, în încercarea de a elibera mai multe locuinţe pentru localnici, transmite marţi Reuters.
Profesoara din statul american Florida care a fost obligată să demisioneze după ce le-a prezentat elevilor săi o imagine a sculpturii "David", realizată de artistul renascentist Michelangelo, a primit invitaţia de a vizita Florenţa, oraşul italian care găzduieşte celebra operă de artă, informează DPA.
ARAD. Clubul Sportiv TenisFan Arad (președinte Anela Freer) a organizat, recent, Cupa „Florența Mihai” la tenis de câmp, pentru copii între 5 și 16 ani.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.