ARAD - Marius Lazăr şi Florin Remeţan acuză actuala conducere a PSD de neimplicare în activitatea politică.
ARAD. Florin Remețan se arată nedumerit față de modul cum Guvernul României a ales să nu susțină economia românească.
Mâine, la Congresul PSD, de la Bucureşti, fiecare dintre cei 56 de social democraţi arădeni este liber să voteze conform propriei opţiuni, conform declaraţiilor preşedintelui PSD Arad, Forel Căprar. Votul se va da în privinţa desfiinţării funcţiilor de prim-vicepreşedinte, respectiv preşedinte executiv, atât la nivel central cât şi la nivel local.
ARAD - E oficial! Dacă în alte judeţe subprefecţii PSD au fost demişi, cei doi subprefecţi ai Aradului - Florin Remeţan şi Radu Stoian - rămân pe funcţii, a anunţat azi prefectul Călin Bibarţ.
Accidentul unui avion militar care s-a prăbușit luni în sudul Columbiei a făcut cel puțin opt morți și 83 de răniți, potrivit autorităților locale, notează AFP.
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
1
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
2
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
1
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.