Deputatul PSD Florin Tripa spune că „Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a reușit „performanța“ ca în mai bine de un an de mandat să nu reabiliteze nici măcar un kilometru de drum. În același timp, Cionca înfierează Guvernul PSD, care a semnat contracte pentru reabilitarea a nu mai puțin de șase drumuri județene, pe fonduri europene sau guvernamentale”.
Deputatul PSD Florin Tripa trage un nou semnal de alarmă în ceea ce priveşte problemele de alimentare cu apă în comunele arădene Almaş, Dieci şi Gurahonţ. Parlamentarul arădean aduce critici la adresa preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, dar şi a conducerii Companiei de Apă Arad, instituţie subordonată CJA.
Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a semnat astăzi ordinul de finanțare pentru mai multe obiective de investiții din județul Arad. Trei drumuri județene și spitalul de Oncologie sunt printre principalele obiective ce au primit fonduri de la Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Ştiri sportive
România va fi reprezentată de 29 de sportivi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026
România va fi reprezentată de 29 de sportivi la cea de-a XIV-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă, care va avea loc în perioada 6-22 februarie 2026 în Italia, la Milano-Cortina d'Ampezzo, a anunțat, joi, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, într-un comunicat de presă.
UT Arad
Marinos Tzionis a revenit la antrenamentele lui Adrian Mihalcea, după două luni de la accidentare.
Mapamond
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat joi, oficial, Consiliul pentru Pace prin semnarea documentului său constitutiv, o inițiativă pe care criticii o văd ca subminând Organizația Națiunilor Unite, informează dpa.
Local
Șase persoane au fost duse la Adăpostul de noapte, iar alte trei au fost preluate de polițiști și conduse la sediu pentru stabilirea identității.
Local
Atenţionare pentru persoanele fizice (inclusiv cele care locuiesc în zonele de blocuri) și persoanele juridice.
Mapamond
Un tren de navetiști s-a izbit de o macara de construcții în sud-estul Spaniei, mai multe persoane fiind rănite, inclusiv una grav, a relatat joi postul de televiziune de stat TVE, preluat de Reuters.
Local
Manifestările se vor încheia cu tradiționala Horă a Unirii, simbol al unității și solidarității românilor.
Local
Trei liceeni de la „Adam Müller-Guttenbrunn” au transformat lectura în limba germană într-o performanţă europeană.