Veste-şoc pentru halterele arădene în special. Doi dintre sportivii CS Municipal Arad au fost suspendaţi provizoriu, după rezultatele pozitive apărute la un control anti-doping.
ARAD. „Teodor Bilegan a revenit după o accidentare, nu am vrut să îl forţez la naţionale, pentru a fi în formă maximă la C.E. de juniori (Israel, 28 noiembrie - 3 decembrie).
BOTOŞANI. „Mă declar mulţumit. Cu puţin noroc am fi putut obţine încă două medalii. Debutanţii şi începătorii au avut prestaţii peste aşteptări, iar Sebastian Călugăreanu şi Florin Vizitiu s-au autodepăşit, oferindu-ne speranţe într-o medalie la europenele de cadeţi (august, Izvorani, 25-31 august)” – a spus, luni, într-o conferinţă de presă, Adrian Jigău, cel care, împreună cu Pavel Sebeşan, se ocupă de noul val în halterele arădene.
România
Trafic îngreunat pe A1, în zona localității Mintia, (kilometrul 375) pe ambele sensuri ale autostrăzii, din cauza unui TIR care a derapat, după ce i-a explodat o anvelopă.
Local
Preşedintă a Asociaţiei Abilidy şi una din cele mai reprezentative voci ale persoanelor cu dizabilităţi din Arad, Lidia Leahu, a explicat punctual măsurile propuse în cazul parcărilor „albastre”.
Mapamond
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP.
Mapamond
Ciprul a anunţat vineri că face parte dintr-un grup de cel puţin opt state membre ale Uniunii Europene care doresc să fie create zone de securitate în Siria pentru a permite repatrierea refugiaţilor care au fugit din cauza războiului din ţara lor, transmite AFP.
Local
Ziua Administrației Arădene a fost marcată în Piața Catedralei cu o defilare, ridicarea drapelului pe catarg, dar și mai multe concerte. Totul a culminat cu un foc de artificii.
11
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri legislaţia care permite mobilizarea deţinuţilor şi a declarat că, pentru prima dată de când a început războiul cu Rusia, toate brigăzile armatei ucrainene au suficientă muniţie pentru artilerie, consemnează agenţia EFE.
4