Florin Asimionesei, patronul publicaţiei “Buna ziua, Iaşi” care a fost condamnat joi de magistraţii Curţii de Apel Cluj la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că sentinţa reprezintă un predecent extrem de periculos pentru libertatea de exprimare în România.
În memoria iubitului actor şi regizor de filme, Sergiu Nicolaescu, cinematograful Florin Piersic din Cluj-Napoca invită publicul clujean să revadă câteva din filmele care l-au consacrat.
TEL AVIV. În prima zi a Campionatelor Europene de haltere pentru juniori şi tineret, reprezentantul CS Municipal Arad, Florin Vizitiu, a fost foarte aproape de a urca pe podium. Doar 3 Kg i-a lipsit sportivului de 16 ani pentru a se întoarce acasă cu o medalie în cadrul cat. 56 Kg. Chiar şi aşa, locul IV, la smuls (98 Kg), locul V, la aruncat (121 Kg) şi, din nou, locul IV, la total (219 kg) reprezintă cifre bune pentru un halterofil afat încă la vârsta cadeţilor.
Monumentul Marii Uniri de la Arad este aşteptat să vină, anul viitor, din China.
Angajaţii cinematografului Florin Piersic au intrat de două zile în grevă, solidarizându-se astfel cu cei trei colegi din RADEF Romaniafilm, Maria Bikfalvi (preşedinte Sindicatul Liber Romaniafilm), Constantin Curelea (vicepreşedinte Sindicatul Liber Romaniafilm) şi Marcel Negruti (director economic RADEF Romaniafilm) care se află în cea de a patra zi a grevei foamei.
Local
Un băiat de 12 ani s-a urcat cu picioarele pe parbrizul unei mașini, după ce fusese instigat la distrugere. S-a emis și un ordin de protecție.
ARADON Sport local
Etapă favorabilă în Liga a III-a: Pecica și Sântana au învins, Viitorul a adus un punct.
Local
Mașina de lux figura cu o semnalare pentru confiscare în caz de depistare, fiind înmatriculată în Cehia.
România
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
Pensionarii cu venituri cumulate din pensii de cel mult 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de Guvern pentru compensarea creșterii costului vieții.
1
Local
22 de proiecte cu o valoare totală de 45 de milioane de euro sunt implementate în Arad prin Programul Regional Vest.
România
Un report de peste 4,48 milioane de lei (peste 853.600 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, la tragerea de duminică, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 4,53 milioane de lei (peste 862.300 de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste şase luni, pentru a relansa procesul de pace din Ucraina, iar părţile implicate în război au convenit să suspende atacurile asupra capitalelor lor, Moscova şi Kiev, timp de 72 de ore, informează duminică EFE.