De-a lungul timpului, Grupul folcloric „Sânzienele” a lansat 12 albume şi a participat la numeroase festivaluri în ţară şi străinătate.
A zecea ediţie a Zilelor Şiriei şi-a consumat sâmbătă prima parte, arădenii din întreg judeţul savurând un spectacol oferit de elevii Şc. Gim. „Ioan Slavici”, dar şi de oaspeţi ai localităţii de la poalele cetăţii, în frunte cu umoristul Doru Octavian Dumitru. Duminică este ziua folclorului.
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
Local
Managerii celor două instituţii de cultură au obţinut rezultate foarte bune la evaluarea finală (Ovidiu Balint-9,75), respectiv noul proiect de management (Laurenţiu Muntean-10).
Local
În acest context, Poliția Locală reamintește arădenilor principalele obligații legale prevăzute de actul normativ menționat.