Complexul expoziţional din Arad beneficiază, de miercuri, de trei hale, după o investiţie pe fonduri europene.
Primăria Cluj-Napoca este dispusă să rezolve situaţia romilor de la Pata Rât prin crearea de locuinţe sociale în mai multe locaţii din oraş, locuri de muncă şi un centru social. Valoarea totală a fondurilor destinate rezolvării situaţiei romilor de la Pata Rât este de 3,2 milioane euro. Romii vor beneficia de locuinţe şi loc de muncă doar dacă îşi trimit copiii la şcoală.
Municipiul Arad reprezintă un model demn de urmat în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene. Cam asta ar vrea să transmită Ministerul Afacerilor Europene, care a inclus oraşul nostru pe o listă de top în ceea ce priveşte banii primiţi gratuit de la Uniunea Europeană.
Lucrările derulate de Compania de Apă Someş, ce vizau extinderea reţelei de apă şi canalizare din Cluj-Napoca în cadrul unui proiect european derulat în perioada 2008-2013, au ajuns la final. Lucrările în cadrul acestui contract în valoare de 20,41 milioane lei (fără TVA), au început în primăvara anului 2010.
Spațiile verzi vor căpăta o înfățișare nouă în cazul a 25 de asociații de proprietari.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.