Cu un lot de jucători nemulţumit de situaţia financiară a clubului, Ionuţ Popa face minuni pe banca tehnică a „şoimilor” din Pâncota. Nici cel mai înfocat suporter al trupei din Podgorie nu s-ar fi aşteptat ca după 7 runde, Şoimii Pâncota să ocupe locul 2, la un punct în urma liderului. Meritul îi aparţine tehnicianului, care a izbutit să formeze o adevărată familie. Care, în ciuda nemulţumirilor, a mai făcut o „victimă”, CS Mioveni.
Deşi încheiat cu remiză albă, duelul vecinelor a fost alert, cu multe faze de poartă, doar pripeala atacanţilor sau intervenţiile celor doi portari făcând să lipsească golul.
România
Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, declară că în multe sectoare de activitate economică se simt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea nejudicioasă a banului public și de birocratizarea excesivă.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.