SIBIU. Recent înfiinţata secţie de judo din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu Arad a obţinut primul succes naţional. Sub îndrumarea lector univ. dr. Marconi Roberto Gabriel, echipa de judo a UAV s-a clasat pe locul II în ierarhia finală a C.N. Universitar.
Şase din cei şapte membri din conducerea formaţiunii Forţa Civică au trecut în tabăra liberalilor, urmându-i alţi zeci de membri din partidul condus de M.R.U.
ARAD. După ce sâmbătă a fost prezentă la Bucureşti, la manifestarea prilejuită de lansarea oficială a platformei şi programului Alianţei România Dreaptă, conducerea organizaţiei locale a Partidului Forţa Civică efectuează un adevărat tur de forţă, întrucât duminică este programată o întâlnire zonală la Arad.
Ambasada României la Oslo a solicitat repatrierea copiilor. Se aşteaptă răspunsul autorităţilor norvegiene.
Claudiu Cristea, candidatul Forţei Civice la funcţia de primar al municipiului Arad, a votat, la ora 10.00 dimineaţa, la secţia de la Şcoala Generală nr. 20, din Aradul Nou.
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.