ARAD. Eficiența și competitivitatea întreprinderilor românești în spațiul economic european” este tema sub care se derulează la Arad, vineri, 16 mai 2014 începând cu ora 12:00 la Hotel Continental Forum Arad, primul Forum Regional al IMM și care supune atenției participanților: modalități de finanțare și dezvoltare a afacerii cu fonduri europene în perioada 2014-2020, noutățile fiscale pentru IMM, impactul noii legi a IMM-urilor asupra dezvoltării acestora, reglementările europene cuprinse în Small Business Act (SBA) și cum se implementează acestea în România.
Bucureşti. Primarul Aradului a fost prezent marţi la prima ediţie a Forumului Proiectelor de Dezvoltare în Marile Comunități Urbane din România- City Invest pentru a susţine proiectul polului de dezvoltare Arad-Timişoara.
Liga Studenţilor Universităţii „V. Goldiş” a primit votul de încredere al ANOSR
LIPOVA. Timp de 10 zile, un grup de pictori bulgari din Germania, Italia, Slovacia, Bulgaria şi România participă la un Forum de artă organizat de Uniunea Bulgarilor din Banat, în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din Bulgaria. După o vizită de documentare prin comunităţile bulgăreşti din Banat, artiştii au dat frâu liber inspiraţiei în mirificul cadru natural al Lipovei, unde impresiile lor vor căpăta sens şi culoare prin tuşe de penel.
Michelin organizeaza Michelin Mobility Forum si aduce solutii pentru reducerea cheltuielilor transportatorilor.
UT Arad
ARAD. După a treia înfrângere stagională cu FCSB, antrenorul Adrian Mihalcea a apărut extrem de supărat la declaraţii.
Ştiri sportive
Arbitrul francez Francois Letexier va conduce meciul dintre echipele naționale de fotbal ale României și Turciei, care va avea loc joi, de la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, potrivit site-ului UEFA.
Local
Comerţul ambulant cu flori în zona cimitirelor, se desfăşoară în perioada 17 – 19 aprilie. Cererile se depun până în 27 martie.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a apărat marţi guvernul premierului ungar, Viktor Orban, în contextul unor presupuse scurgeri de informaţii referitoare la conversaţii telefonice care l-au implicat pe ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, acuzat că ar fi furnizat informaţii Rusiei, informează EFE.
2
Local
Complexul Muzeal Arad anunță deschiderea expoziției și a atelierelor demonstrative „Rânduiala Paștelui în Satul Maramureșean”, organizate în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighet.
ARADON Sport local
13 puncte din 18 posibile obţinute de Academia UTA în Liga de Tineret şi Liga Elitelor.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm marţi atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina, subliniind că aceste acţiuni constituie o crimă de război şi reprezintă un atac nu doar asupra Ucrainei, ci asupra întregii regiuni, informează Moldpres.
4