PITEŞTI. Fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a fost condamnat, definitiv, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Mită pentru arbitri 1”. Gheorghe Constantin a fost director executiv al clubului FC UTA în prima jumătate a anului 2013, fiind adus la club de pseudo-patronul, Adrian Marțian, cel care alături de Giovanni Catanzariti au îngropat legenda Bătrânei Doamne.
Fostul şef al Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Dumitru Iliescu, vizat în noul dosar al lui Viorel Hrebenciuc, a fost ridicat de la Arad, fiind transportat sub escortă la DNA.
Adam Crăciunescu, fostul director al Direcţiei Silvice Arad, este urmărit penal pentru abuz în serviciu și sprijinirea unui grup infracțional organizat.
ARAD. Luni seara, judecătorii arădeni au decis ca Mihai Spânu, fostul inspector şcolar general adjunct, să fie cercetat în stare de arest la domiciliu.
ARAD. Judecătoria Arad a programat următoarea înfăţişare în procesul fostului director al Grădiniţei PP14, Rodica Ţoldan, pentru data de 14 mai 2014.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.