ARAD. Revelaţia începutului de sezon în Divizia A de fotbal feminin, UTA – Tânăra Doamnă, profită de întreruperea campionatului pentru a-şi verifica potenţialul, sâmbătă, ora 15, pe stadionul Motorul din Aradul Nou, împotriva selecţionatei judeţului Bekes (Ungaria).
BAIA MARE. Înfiinţată la iniţiativa preşedintelui AJF Arad, Dorel Cura, noua echipă de fotbal feminin a Aradului continuă să uimească în debutul de sezon. Fetele coordonate de Gigi Cameniţă şi Nelu Hamza au bifat a treia victorie consecutivă, 3-1, pe terenul Independenţei Baia Mare. Vanu-2 şi Danciu au înscris golurile victoriei şi se gândesc deja la disputa din etapa viitoare, când la Arad vine campioana, Olimpia Cluj.
BELFAST. La nici două luni de la înfiinţarea echipei de fotbal feminin a Aradului, una din elevele descoperite de tandemul Hamza – Cameniţă şi-a făcut debutul în naţionala României Under 19.
Arad. FC UTA a surclasat Sporting Craiova, scor 12-1, în etapa a II-a a primei ligi la fotbal feminin.
Arad. Nou înfiinţata echipă de fotbal feminin a Aradului, FC UTA, dar care funcţionează sub oblăduirea celor de la AJF, a dat deja şi prima jucătoare la lotul naţional de junioare.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4