Târgu Mureș. Pentru ca lucrurile să fie și mai clare în această serie, FCM Târgu Mureș și UTA s-au anihilat reciproc în partida de miercuri, meciul terminându-se egal, 0-0. O remiză albă, care nu ajută niciuna dintre echipe, ci pe cele din fața lor.
La UTA se pare că un nou scandal e pe cale să izbucneasacă. Patrice Feussi are contractul de muncă expirat, dar nimeni nu s-a sesizat. Marțian anunță măsuri.
Obiectivul e ca și ratat, așa că de acum înainte cei de la UTA nu mai au decât să mai spele din rușinea acestui eșec. Să arate că au orgoliu și onoare, exact lucru la care s-a referit și Adrian Falub, azi, la întâlnirea cu reprezentanții mass media.
TAUŢ. Aflat în convalescenţă după unele probleme de natură medicală, Gheorghe Pleş, primarul comunei Tauţ, a primit o „pastilă” liniştitoare din partea „şoimilor” pregătiţi de Claudiu Riviş, prin replica neaşteptat de bună dată liderului incontestabil, CS Ineu.
SEBIŞ. Ceaca-2, Coţan şi Bozian au punctat pentru o categorică victorie, scor 4-1, în disputa cu FC Zalău. Prin acest succes, Naţional Sebiş îşi asigură un final de sezon lipsit de orice griji, exact aşa cum îşi dorea preşedintele de onoare al grupării, Gheorghe Feieş. Să mai spunem că, la scorul de 3-0, Ceaca a fost eliminat pentru o intrare tare la portarul advers, gazdele încheind jocul cu un om mai puţin pe teren.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4