Echipa CFR Cluj a urcat 11 poziţii şi ocupă locul 31, cu 190 de puncte, în clasamentul pe anul 2012 al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie.
Unul din motivele invocate de preşedintele Giovanni Catanzariti cu privire la situaţia actuală a clubului UTA a fost acela că la Arad nimeni nu are răbdare şi vrea echipă de promovare.
Pentru prima dată de la anunţul făcut de investitorul german, suporterii i-au poziţie.
Judecătorii Tribunalului Comercial Cluj au respins, luni seara, solicitarea administratorului Ioan Mărginean, acţionarul majoritar formal al clubului de fotbal Universitatea, de intrare în insolvenţă.
Înglodată în datorii, cu un management dezastruos, echipa fanion a Aradului se îndreaptă spre faliment.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.