ARAD. Reluată în urmă cu trei săptămâni, Cafeneaua fotbalistică arădeană, se vrea a (re)deveni întâlnirea de odinioară, în care se analiza la sânge evenimentele săptămânii din sportul rege judeţean şi nu numai.
Seria A, etapa 15 Rezultate: Atletico Arad – Lunca Teuz Sânpaul 1-2, AC Şagu – Olimpia Bârzava 3-1, FC Zimandu Nou – FC Sânleani 2-2, AS Aluniş – AS Vinga 3-4, Mureşul Zădăreni – Olimpia Bujac 6-1, Cetate Săvârşin – CS Vladimirescu II 5-5, Mureşana Mândruloc – Forest Oil Sp. German 0-0, Voinţa Macea – Unirea Şeitin 0-5, Înfrăţirea Iratoşu – a stat.
În urma desfăşurării meciului de fotbal din data de 24 septembrie dintre echipele „F.C. Universitatea Cluj” şi „F.C. CFR 1907 Cluj”, din cadrul Ligii I, pe stadionul Cluj Arena din municipiul Cluj-Napoca, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale.
ARAD. Fotbalul arădean, la nivel juvenil, are viitor. O demonstrează cele trei forţe din sportul rege judeţean, CS Atletico, UTA şi Liceul cu Program Sportiv, care scot talente pe bandă rulantă.
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I, ultima a turului, în care a reuşit să revină după ce a fost condusă cu 1-0. Golurile învingătorilor au fost marcate de Rui Pedro 70 şi Bjelanovici 80. Pentru Universitatea Cluj a înscris Viorel Dinu 20 (penalti).
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.