ARAD. Cizelat de Feri Tisza, unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni din fotbalul juvenil românesc, profesorul Norbert Jozsa a început să-şi arate valoarea.
Tehnicianul Marius Şumudică a declarat, vineri, că a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Universitatea Cluj, semnând un contract valabil până la sfârşitul actualului sezon competiţional cu gruparea ardeleană.
Joi seară, site-ul FRF-CCA a anunţat că meciul dintre UTA şi Voinţa Sibiu nu se dispută. Cel mai probabil, sibienii au anunţat că nu se vor prezenta la Arad, fără să depună, însă, hârtie de retragere din campionat la forul fotbalistic român.
Sibienii au anunţat că nu vin la Arad, dar nu au trimis hârtie la FRF prin care să-şi anunţe retragerea din campionat.
Campioana CFR Cluj a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0), de echipa turcă Galatasaray Istanbul, într-un meci din etapa a patra a grupei H a Ligii Campionilor, oaspeţii înregistrând astfel prima victorie din actuala ediţie a competiţiei europene intercluburi.
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.