Marele derby al etapei a III-a a dezamăgit din punct de vedere al spectacolului, cele două echipe preferând să se anihileze reciproc. Prima repriză a fost una echilibrată, în care oaspeţii au încercat să controleze jocul, însă apărarea gazdelor a distrus din faşă orice încercare de atac periculos la poarta lui Fl. Moţ.
ARAD. Cea mai veche echipă din fotbalul judeţean cu activitate neîntreruptă, Gloria, a avut parte în sezonul trecut de neîmpliniri pe bandă rulantă. Caruselul antrenorilor şi inconstanţa conducătorilor l-au dus în pragul disperării, aproape de a pune lacătul, pe omul de afaceri Sandu Ion, cel care susţine gruparea galben-albastră.