Duelul dintre Liverpool şi AC Milan pentru sîrbul Milan Jovanovici de la Standard Liege s-a încheiat cu victoria englezilor. Englezii au ajuns la un acord cu atacantul lui Ladislau Boloni pentru un contract pe 3 ani, începînd din vară. Ei au şi opţiune de prelungire, pentru un an suplimentar.
FC Liverpool a anunţat, pe site-ul oficial, numele jucătorilor pe care tehncianul Rafael Benitez va conta în dubla manşă contra formaţiei Unirea Urziceni, din 16-imile Ligii Europa.
Problemele au reapărut pentru fundaşul nigerian al Stelei, Iffeany Emeghara. Apărătorul de 25 de ani a acuzat dureri la muşchiul biceps femural, iar steliştii au decis să-l trimită la clinica din Bologna, pentru un nou control medical.
Returul Ligii 1 stă să înceapă, iar microbiştii vor să ştie unde pot urmări meciurile Ligii 1. Din această iarnă, prima opţiune în fiecare etapă nu va mai aparţine Antenei 1, urmând să fie preluată de Digisport.
The Sun scrie că atacantul român Adrian Mutu a avut, şi el, o relaţie cu Vanessa Perroncel, topmodelul francez care are un copil cu fundaşul lui City, Wayne Bridge, a fost amanta lui John Terry şi acum are o relaţie ţinută secret cu un alt fotbalist din Premier League.
România
Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipaţie la CFR Călători va fi diminuată temporar, pentru punerea în aplicare a noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027, care va intra în vigoare la data de 13 decembrie 2026, informează, joi, compania.
Local
Centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice din județul Arad trebuie să se conformeze noilor condiții igienico-sanitare până la 13 ianuarie 2027. Direcția de Sănătate Publică Arad le reamintește furnizorilor publici și privați de servicii sociale și obligația de a solicita vizarea autorizației sanitare de funcționare o dată la cinci ani.
ARADON Sport local
Toate cele trei echipe din C-7 au adversari abordabili în runda cu numărul 13.
Local
Consiliul Județean a cofinanțat cu două milioane de lei modernizarea unei grădinițe din orașul Pecica.
Local
Arădenii vor putea intra din nou în Cinematograful Studio, după aproximativ două decenii în care sala a rămas închisă publicului. Nu este vorba despre reluarea activității cinematografului, ci despre o deschidere temporară, prilejuită de o expoziție dedicată istoriei sale.
Local
Primăria Municipiului Arad a anunțat că circulația rutieră pe strada Ecaterina Teodoroiu, în zona Parcului Reconcilierii, va fi reorganizată prin instituirea sensului unic pe tronsonul cuprins între strada Csiki Gergely și strada Vârful cu Dor, cu direcția de deplasare dinspre strada Csiki Gergely către strada Vârful cu Dor.
ARADON Sport local
SPARTA. Performanță remarcabilă pentru sportul arădean la Campionatul Mondial Trifecta Spartan Race, desfășurat în Grecia.
UT Arad
ARAD. După ce ieri vă prezentam statistica lotului „Bătrânei Doamne” şi în ce mod s-au remarcat cei 25 de jucători folosiţi de antrenorul Adrian Mihalcea în turul sezonului 2026-2027 din Superligă, astăzi vom pune accent pe cei care au pus umărul la zestrea de puncte.
Local
Un TIR încărcat cu țigări în valoare de aproximativ șase milioane de lei a fost interceptat de polițiști.