Înfiinţată în 1913, cea mai veche echipă din fotbalul românesc cu activitate neîntreruptă, Gloria Arad - în a cărui palmares figurează şi un „titlu” de vicecampioană naţională - a primit, deunăzi, o onorantă invitaţie de pe Someş.
ARAD - Seria neagră, de cinci jocuri fără
victorie, l-a determinat pe Sandu Ion - omul care
asigură, probabil, cele mai bune condiţii pentru
un club de Liga III - să convoace o
întâlnire cu antrenorul Radu Anca şi
conducătorul Marcel Coraş.
IRATOSU - „Partizanii” din Iratoşu nu se
regăsesc. Trupa condusă de Dan Drida n-a izbutit
să treacă peste şocul
înfrângerii din urmă cu două runde,
acasă, cu „rivalii de moarte” din
Dorobanţi.
Local
Pericol uriaș pe autostrada A1. Un șofer de 73 de ani a circulat zeci de kilometri pe contrasens, pe sensul Arad-Timișoara, și a provocat un accident în care au fost implicate mai multe mașini.
Local
De șase luni Direcția Agricolă Arad a început să desfășoare acțiuni de control în piețe, încercând să combată astfel fenomenul „samsarilor” și să-i încurajeze pe producătorii autentici.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri seară plata unui „dividend” de 5.000 de dolari pentru fiecare cetățean adult dacă partidul său păstrează controlul ambelor camere ale Congresului în urma alegerilor legislative din noiembrie, scrie AFP.
1
Mapamond
Luna s-ar fi putut forma în câteva ore în urma impactului gigantic dintre Pământ și o protoplanetă de dimensiunea lui Marte, la începutul istoriei Sistemului Solar, conform unei lucrări științifice susținută de derularea unor simulări pe calculator, ce a fost publicată la 1 septembrie în The Astrophysical Journal Letters, transmite marți Space.com.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversație grozavă cu președintele rus Vladimir Putin, iar liderul rus vrea să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters.
Mapamond
Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, pentru a participa la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă după ce a decolat marți din Republica Moldova, a declarat miercuri premierul norvegian Jonas Gahr Stoere pentru postul public de televiziune NRK, relatează Reuters și AFP.
4
Mapamond
Cancelarul german Friedrich Merz a amânat o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, care era planificată pentru 11 septembrie, după ce liderul de la Casa Albă a felicitat partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pentru victoria sa în alegerile regionale din landul estic Saxonia-Anhalt, relatează miercuri agenția EFE.
1