Luni dimineaţă s-au pus în vânzare
bilete pentru partida de sâmbătă cu Jiul
Petroşani, etapa a XXXII-a, din cadrul Seriei Vest,
Liga a II-a. Acestea pot fi cumpărate de la stand-ul
clubului din incinta "Iulius Mall".
Singura femeie preşedinte de club din fotbalul arădean, Geta Onu, este convinsă că echipa sa, CSU „Vasile Goldiş” Arad îşi va îndeplini obiectivul, menţinerea în Liga II.
Divizia D. Atletic Club Recaş şi-a consolidat
poziţia de lider în Liba IV Timiş printr-o
nouă victorie obţinută pe un teren
străin.
ARAD - „Bătrâna Doamnă” are
cinci jucători indisponibili pentru meciul cu CFR
Timişoara.
BUCUREŞTI - Cupa câştigată de Italia la Campionatul de fotbal din Germania va fi expusă la „Reşedinţa Italiei”, pe lângă alte evenimente care vor fi organizate cu prilejul Festivalului Italian ce se va desfăşura în România între 20 mai şi 17 iunie.
Mapamond
Numeroși membri ai familiilor regale europene au călătorit la Oslo pentru a fi prezenți miercuri la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, informează DPA.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că PNL vede fezabilă formarea unui guvern de tranziție care să se bazeze pe tehnocrați și să aibă ca misiune principală adoptarea politicilor publice necesare pentru pregătirea anului viitor.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că PNL nu va sabota formula alegerilor anticipate, în cazul în care se va ajunge la această soluție pentru deblocarea crizei politice pe care o traversează România.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că speră ca președintele Nicușor Dan să facă cât mai rapid o nominalizare pentru funcția de premier, subliniind că perioada de provizorat s-a prelungit prea mult, având vedere că priorități precum rectificarea bugetară sau construcția proiectului de buget de stat pot fi rezolvate doar de un guvern cu puteri depline.
România
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) propune, într-un proiect legislativ depus în Parlament, limitarea duratei și a numărului de mandate pentru conducătorii unor instituții publice pentru a reduce „riscul concentrării excesive a puterii”.
Mapamond
Ucraina trebuie să ia măsuri concrete pentru a garanta drepturile comunității maghiare din Transcarpatia înainte de a putea fi deschise noi clustere de aderare la UE, a declarat joi prim-ministrul ungar Peter Magyar într-un briefing de presă la Bratislava, cu ocazia reuniunii Grupului de la Vișegrad, transmite MTI.
România
Rezultatele extragerilor din data de 10-09-2026 sunt următoarele:
Local
Trei persoane, un bărbat și două femei, sunt cercetate pentru trafic de droguri. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile.
Mapamond
Patru români au fost capturați de polițiști în județele Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, fiind căutați de autoritățile din Danemarca pentru că ar fi ucis un conațional în luna august.